Tartă rustică cu cartofi, dovlecei și brânzeturi

Tartele cu legume și brânzeturi sunt potrivite pentru orice anotimp. Sunt în opinia mea pline de armonie, iar fuziunea gustului dintre dovlecei, cartofi și brânzeturi este delicată și delicioasă. Tartele sărate provin din perioada medievală, numele lor în latină la vremea respectivă fiind “pasticium romano”.
În secolul al XIII-lea, pâinea începuse să fie umplută cu diferite ingrediente, precum carne, legume, ouă, brânzeturi în funcție de anotimp dar mai ales în funcție de posibilităti, tradiții și obiceiuri locale. Așa începuseră să se nască tartele rustice. În acea perioada erau preferate crustele tari însă nu veneau consumate. Din punct de vedere cultural gastronomic, în comunitatea italiană se regăsește în rețetarele vremii atât în perioada medievală cât și în renascentistă dar nu sunt numite drept “preparate locale” ci mai degrabă se accentuează încrucișarea tradițiilor într-un amestec de rețete și produse ce călătoresc în lungul și în latul peninsulei italice.
În timp rețetele au evoluat și au fost îmbunătățite datorită amestecului de bucătării populare și datorită diferențelor geografice.
Este potrivită pentru o cină, un bufet suedez dar și pentru pachetul nostru sau al micuților.

Instrucțiuni de gătit
- 1
Spălam cartofii și îi fierbem în coajă circa 25 de minute. Îi dăm la o parte de pe foc, scurgem apa fierbinte și îi așezăm în apă rece. Spălam dovleceii, îi tăiem în cuburi, curățăm usturoiul și într-o tigaie antiaderentă încălzim puțin ulei extravirgin de măsline și călim dovleceii împreună cu usturoiul zdrobit, timp de 10-12 minute. Curățăm cartofii și îi tăiem în rondele cât mai subțiri.
- 2
Tăiem cașcavalul și șunca de Praga în cubulețe mici apoi așezăm hârtie de copt udată și stoarsă într-o forma rotundă și tapetăm forma cu una dintre confectiile de foietaj. Așezăm deasupra un strat de cartofi pe care îl condimentăm cu Mirodenia. Deasupra cartofilor, așezăm ingredientele în mod uniform și acoperim cu cel de-al doilea strat de cartofi pe care îl condimentăm cu Mirodenia.
- 3
Amestecăm laptele cu Parmezan și cu verdeața tocată foarte mărunt și o vărsăm deasupra ingredientelor. Acoperim cu cel de-al doilea foietaj, tăiem marginile cu o roată zimțată și ungem cu ulei etravirgin de măsline.
Coacem în cuptor preîncălzit la 180 de grade C static, timp de 35 de minute. Având în vedere că fiecare cuptor este diferit, vă sfatuiesc să faceți proba acului pentru a fi siguri că tarta noastră este coaptă. - 4
Lăsăm să se răcească și servim. Putem asocia această tartă cu o salată de roșii sau de ce nu, cu o salată de varză. La servire, pun câteva picături de Tabasco clasic care îi conferă tartei un gust deosebit.
Cooksnapuri
Ai pregătit aceasă rețetă? Distribuie o fotografie a creației tale!
Rețete similare
-
Plăcintă cu cârnați picanți și dovlecei Plăcintă cu cârnați picanți și dovlecei
Când ești în până de idei cu "oare ce să mai fac de mâncare" aceasta plăcinta este perfectă atât caldă cât și rece puține ingrediente și fără prea multă bătaie de cap Perfectă pentru când ai musafiri ,ideala pentru un aperitiv copios! Paraschivu Gabriela -
Cartofi noi la tigaie cu mazăre, sparanghel și mărar Cartofi noi la tigaie cu mazăre, sparanghel și mărar
Mazărea, cartofii noi și mărarul sunt doar câteva dintre ingredientele ce-ți umple bucătăria cu arome de vară ca în copilărie. Acest preparat poate fi servit cald sau rece, ca fel principal sau salată caldă și este compus din cartofi noi fierți, apoi trași la tigaie cu afumătură de casă, mazăre, sparanghel, toate aromate cu rozmarin și usturoi, la final garnisite cu mărar. Ancutsa - Anca Elena Voicu -
Dovlecei umpluți cu orez și legume Dovlecei umpluți cu orez și legume
Rețeta de dovlecei umpluți cu orez și legume este alegerea perfectă pentru zilele însorite de vară. Se fac foarte ușor, sunt sățioși, dar mai ales gustoși. Bebe Gurmand -
Cartofi umpluți și sos de ciuperci Cartofi umpluți și sos de ciuperci
Aceasta garnitură se combină perfect cu șuvițele din piept de pui Rodica Istode -
Dovlecei conservați pe iarnă (în saramură) Dovlecei conservați pe iarnă (în saramură)
Cum în perioada verii dovleceii au cel mai bun gust, mai ales cei cultivați în propria gradină, e păcat să nu profităm și să ne facem provizii și pentru perioada când nu vom mai găsi decât cei din sere, care nu au nici un gust și sunt și scumpi... în acest mod sunt perfecți pentru multe tipuri de preparate, de la ciorbe la tocănițe :) în plus saramura în care sunt conservați este delicioasă și poate fi folosită. Licurici Bucatarici(Fedorca Laura) -
Orez cu cârnați și dovlecel /Risotto con salsicce e zucchine Orez cu cârnați și dovlecel /Risotto con salsicce e zucchine
Ai un copil ca al meu care nu vrea să manace legume ?acest orez este perfect pentru cei mici, atât de gustos încât nu te mai poți oprii din manacat 😅🤣 Paraschivu Gabriela -
Frittelle de dovlecei Frittelle de dovlecei
Din categoria "ce mai putem face din dovlecei" Licurici Bucatarici(Fedorca Laura) -
Pachețele cu șuncă și cașcaval 🍴 Pachețele cu șuncă și cașcaval 🍴
Când sunteți în pană de idei și nu mai știți ce sa gătiți, aceasta rețetă este perfectă pentru dvs!Spor la gătit! 🧑🏻🍳❤️ Mariana Sima -
Parmigiana cu dovlecei Parmigiana cu dovlecei
O rețetă care de fapt original se face cu vinete, dar și varianta cu dovlecei este una foarte apreciată. Alina Geanina Rosca -
Perișoare de dovlecei în sos de smântână de soia Perișoare de dovlecei în sos de smântână de soia
Mi-am zis ca dacă se fac din dovlecei chifteluțe, de ce nu s-ar face și perișoare; le-am făcut și au avut un succes maxim în familie! Lubita Iancu -
Supă cremă de dovlecei!🍵 Supă cremă de dovlecei!🍵
Planta este originară din America dar în actualitate este sădită pe tot globul pentru fructul folosit în alimentație. Arato Roxana -
Cartofi noi pané, cu rozmarin și iaurt grecesc Cartofi noi pané, cu rozmarin și iaurt grecesc
Am pregătit această garnitură pentru o friptură, din cartofi fierți, pe care i-am dat prin ou, făină, pesmet, am condimentat cu sare și rozmarin și i-am servit cu iaurt grecesc.Eu am folosit pesmet făcut în casă, este râșnit mai mare, e ușor crocant. Ancutsa - Anca Elena Voicu
Mai multe rețete recomandate
Comentarii