Prăjitura cu suc de roșii

Uneori, ne aducem aminte ca prin minune de gusturi ale copilăriei în așa fel, încât simțim până și mirosurile care ne fac să călătorim în dulcea copilărie. Așa mi s-a întamplat și mie astăzi dar nu vă ascund faptul ca mi se întâmplă des acest lucru. Mi-am adus aminte de o prăjitură care îmi place mult și nu am așteptat, am luat la mână caietele și notițele bunicii mele Ilona. Într-un final am găsit rețeta și m-am gândit să o împărtașesc cu voi. Este o prăjitura simplă de preparat dar cu un gust divin pe care cred ca nu o mai mâncasem de 30 de ani, uitând cu desăvârșire de existența ei.
Nu știu de când datează rețeta și nu am găsit informatii referitoare la acest lucru, ceea ce știu cu siguranță că bunica mea avea rețeta de la mama ei, strabunica mea Karolina.
Prăjitura cu suc de roșii
Uneori, ne aducem aminte ca prin minune de gusturi ale copilăriei în așa fel, încât simțim până și mirosurile care ne fac să călătorim în dulcea copilărie. Așa mi s-a întamplat și mie astăzi dar nu vă ascund faptul ca mi se întâmplă des acest lucru. Mi-am adus aminte de o prăjitură care îmi place mult și nu am așteptat, am luat la mână caietele și notițele bunicii mele Ilona. Într-un final am găsit rețeta și m-am gândit să o împărtașesc cu voi. Este o prăjitura simplă de preparat dar cu un gust divin pe care cred ca nu o mai mâncasem de 30 de ani, uitând cu desăvârșire de existența ei.
Nu știu de când datează rețeta și nu am găsit informatii referitoare la acest lucru, ceea ce știu cu siguranță că bunica mea avea rețeta de la mama ei, strabunica mea Karolina.
Instrucțiuni de gătit
- 1
Prepararea foilor:
Amestecăm într-un bol, pure-ul de roșii și uleiul, adăugăm zahărul, făina și amoniacul. Peste amoniac picurăm oțetul și abia după această operațiune amestecăm ingredientele din care frământăm o cocă omogenă. Împărțim coca în 4 bucăți egale.
Decupăm din hârtia de copt 4 forme de mărimea tăvii. Vom întinde fiecare bucată de cocă pe hârtia absorbantă, apoi așezăm fiecare foaie obținută rând pe rând, pe fundul tăvii. - 2
Coacem în cuptor preîncălzit la 180 de grade C, timp de 8-10 minute, în funcție de cuptorul fiecăruia. În cuptorul meu au fost de ajuns doar 6 minute. Este foarte important să nu lăsați foile să prindă culoare închisă.
Lăsăm foile să se răcească. - 3
Preparare cremă:
Din lapte și făină, vom fierbe la foc mic o cremă. Trebuie să amestecăm continuu cu un tel manual, în așa fel încât să nu se formeze cocoloașe. Lăsăm crema să se răcească și între timp, preparăm crema din unt.
Preparăm din untul la temperatura camerei, vanilia, coaja de lămâie și zahărul pudră, o crema “pufoasă”. Amestecăm cu crema preparată în prealabil, până când obținem o cremă omogenă. - 4
Față de rețeta originală a bunicii mele, am adaugat la cremă coaja unei lămâi, obținând rezultatul unui gust delicat și interesant și am utilizat pure de roșii în loc de suc de roșii.
Eliminăm de pe prima foaie, hârtia de copt, o așezăm pe un tocător de lemn, o ungem cu gem de caise (eu folosesc pensula de bucătărie, în felul acesta gemul nu va fi în exces pe foaie) ungem în abundență cu crema, așezăm a doua foaie, crema și terminăm cu a treia foaie.
Cooksnapuri
Ai pregătit aceasă rețetă? Distribuie o fotografie a creației tale!
Rețete similare
-
Prăjitură Kinder Bueno Prăjitură Kinder Bueno
Am dat de aceasta rețeta întâmplător, mi-a plăcut aspectul, mi-au plăcut ingredientele, așa ca m-am decis să încerc să o fac. Nu numai ca mi-a ieșit, dar am impresionat pe toți cei care au servit aceasta prăjitura și prin aspect și prin gust. Există o problemă, la aceasta prăjitura, și anume timpul. Ne trebuie timp și răbdare. Nu se face greu, dar timpii de așteptare sunt un dușman. Elena Madalina Filipoiu -
Prăjitură pufoasă cu vișine Prăjitură pufoasă cu vișine
Prăjitura pufoasă cu vișine, încă una din prăjiturile mele preferate, îmi place pufoșenia ei, și nu în ultimul rând că are vișine. Loredana Maria -
Prăjitura înghețata cu căpșuni Prăjitura înghețata cu căpșuni
Am făcut această prăjitura cu emoții pentru ca niciodată nu am făcut dulciuri vegane, nu știu de dar mi se par puțin complicate, ei bine finalul a fost wow și atât! Lubita Iancu -
Fusilli cu ton și suc de roșii Fusilli cu ton și suc de roșii
Ei bine ...soțul vroia să meargă la pescuit și îmi zice da ce mănânc eu ??asta e problema 🤣 zis și făcut .Acest tip de paste sunt bune calde cât și reci perfecte pentru o zi la picnic ,peste sau de ce nu la mare! Și așa am mâncat u n prânz copios pe malul râului!🥰 Paraschivu Gabriela -
#calendar Prăjitură Mocha cu ciocolată, ness și cafea #calendar Prăjitură Mocha cu ciocolată, ness și cafea
Rețeta am găsit-o pe net, descrisă cu lux de amănunte de doamna Simona Callas, și la prima citire mi s-a părut interesanta și gustoasă, mai ales că iubesc și ciocolata și ness-ul și cafeaua. Deci mi-am zis: "Ce am de pierdut?", așa că m-am apucat să o fac și...ăsta e rezultatul! O recomand cu tot sufletul. Nu arată excepțional ca a doamnei Simona, dar eu sunt foarte mulțumită. Elena Madalina Filipoiu -
Prăjitură cu gem de măceșe Prăjitură cu gem de măceșe
Este o prăjitură foarte moale, un pic umedă. Este delicioasă și cu gem de caise. Mărimea tăvii 28*24 cm. Reka -
Rulada copilăriei Rulada copilăriei
Această rețetă îmi aduce aminte de copilărie. Mama mea o făcea des când eram mică, dar apoi când am crescut a început să pregatească alte tipuri de prăjituri. Zilele trecute mi-am adus aminte de ea și mi-am zis să îmi reîmprospătez memoria și gustul. Alina Geanina Rosca -
Prăjitură Charlotta Prăjitură Charlotta
Aceasta prăjitură am mâncat-o la o prietenă și mi-a plăcut foarte mult așa că m-am gândit să o fac și eu mi-a ieșit foarte bună. Elisabeta Gligor -
Sos Teriyaki Sos Teriyaki
Pentru că iubim acest sos m-am documentat și iar m-am documentat până când, cred eu, am găsit rețeta perfectă.Armonizarea gusturilor este senzațională, nu mi-aș fi închipuit că dulce cu sărat și acru pot da acest gust. Bineînțeles că la asta contribuie și condimentele adăugate.Vă dau rețeta mai jos și vă las pe voi să o descoperiți așa cum am făcut eu. Elena Madalina Filipoiu -
Mini baghete cu zer și susan Mini baghete cu zer și susan
Mi-a rămas zer de la pregătirea untului, așa că l-am păstrat pentru a face pâine. Am pregătit niște pâinici și au ieșit moi, pufoase, ne-au plăcut mult. Ancutsa - Anca Elena Voicu -
Gnocchi-Paste din cartofi, în sos de roșii cu busuioc Gnocchi-Paste din cartofi, în sos de roșii cu busuioc
Vreau să particip cu orice preț, la concursul Paşaport culinar. Dar unele din ingrendientele date, aici în Turcia, sunt rar de găsit. De aceea îmi încerc norocul cu alte rețete tradiționale italiene. Acest preparat ne-a încântat enorm, eu văzusem rețeta la TV. #gnocchi Laura Maria -
Negresă (varianta clasică plus un pic de creativitate) Negresă (varianta clasică plus un pic de creativitate)
Și aceasta este tot de la bunica mea. Am găsit-o într-un caiet de-al ei fiind scrise doar ingredientele 😊 Mariana
Mai multe rețete recomandate
Comentarii