Instrucțiuni de gătit
- 1
Pentru început punem făina într-un bol, apoi amestecăm drojdia uscată cu laptele, care e la temperatura camerei, și le lăsăm la odihnit 2-3 minute! Apoi adăugăm peste făină, 100g unt, zahărul, sarea, apa care e tot la temperatura camerei, iar la final drojdia cu laptele!
- 2
Amestecăm bine ingredientele, apoi punem aluatul pe blatul de lucru, și îl frămțntăm până când devine suplu (5-10 minute) nu punem deloc făina pe blatul de lucru! Îl aplatizăm puțin, și apoi îl acoperim cu folie alimentară și îl lăsăm la frigider 3 ore, sau peste noapte!
- 3
A două zi, scoatem aluatul din frigider și îl lăsăm puțin deoparte, până ne ocupam de cele 250g de unt. Untul care îl punem într-o pungă de congelator și îl batem cu sucitorul până când obținem un dreptunghi plat.
- 4
Scoatem aluatul din folie, îl presărăm cu puțină făină și îl întindem cu ajutorul sucitorului, astfel încât să aibe dimensiunea dublă față de cea a untului. Punem untul pe jumătatea aluatului, apoi tragem cealaltă parte peste, și aplatizăm foarte bine marginile, astfel încât untul să fie bine închis!
- 5
Apoi începem să întindem aluatul, doar pe lungime, (cam 60 cm lungime) nu și pe lățime! Apoi îl vom plia, pentru început, aducem o parte spre centru, iar apoi cealaltă parte care e mai mică!
- 6
Acoperim cu folie și îl punem la frigider, pentru aproximativ 30 de minute. Apoi mai repetăm aceasta împăturire încă de 3 ori. Atenție aluatul trebuie întins doar pe lungime!!
- 7
Când scoatem aluatul din frigider pentru ultima data, îl întindem (acum îl putem întinde și pe lungime și pe lățime) cât să avem un aluat întins de 70 cm. Apoi tăiem aluatul triunghiuri, mai mari sau mai mici.
- 8
După care luăm câte o bucată de triunghi, îndepărtăm excesul de făină, cu ajutorul unei pensule, și începem să rulăm astfel încât să obținem croissantele. Le așezăm în tava tapetată cu hârtie de copt.
- 9
Apoi acoperim tava cu folie alimentară și le lăsăm 1 oră la crescut! După ce au crescut pe ungem cu oul bătut și le punem la cuptorul preîncălzit la 200 de grade pentru 10 minute, după micșorăm temperatura la 180 de grade, și le mai lăsăm timp de 15 minute.
- 10
Le lăsăm la răcit în tavă, iar apoi le putem gusta. Sunt foarte bune dimineața lângă un ceai sau o cafea 🍵! Poftă bună! 😊
Rețete similare
Mai multe rețete recomandate


















Comentarii