Prăjitură cu piersică, bezea și migdale!
🍊🍊🍊🍊
Instrucțiuni de gătit
- 1
Încingeți cuptorul la 180 grade Celsius. Separați cele 3 ouă, având grijă să puneți albușurile într-un castron perfect uscat și degresat. Curățați piersicile de pieliță (dacă nu se scoate ușor, opăriti piersicile 2-3 minute), scoateți-le sâmburii și tăiați-le felii. Ungeți cu un pic de unt o tava, cam de 30×20 cm dimensiune. Pudrați-o cu un pic de făină. Restul de unt, puneți-l într-un castron, împreună cu zahărul pudră, și mixați-l bine, bine.
- 2
Încorporați, pe rând, câte un gălbenuș. Aveți grijă să nu-l puneți pe urmatorul până când cel de dinainte nu s-a înglobat perfect în compoziție! La final, veți avea ca o maioneză. Puneți alternativ făina amestecată cu praful de copt și laptele (puțină făină, puțin lapte, iar puțină făina, etc.). Când ați încorporat laptele și făina, trebuie să aveți un aluat cu o consistența potrivită. Bateți cele 3 albușuri puse deoparte într-o spuma aerată, cu o lingură suc de lămâie și zahărul vanilinat.
- 3
Distribuiți aluatul în tava unsă cu unt și pudrată cu făină. Așezați deasupra, ușor, feliile de piersici. Băgați în cuptorul încins și lăsați cam 15 minute. Aproape de expirarea sfertului de oră, pregătiți bezeaua: bateți albușurile singure, la început, până obtineti o spuma aerată. Încorporați treptat, câte o lingură o dată, zahărul tos. La final, puneți și lingura de suc de lămâie. Trebuie să aveți o spumă densă, foarte bățoasă, lucioasă. Scoateți tava din cuptor și întindeți deasupra bezeaua.
- 4
Băgați iar prăjitura în cuptor și mai lăsați-o circa 20 de minute sau până când trece testul scobitorii, iar bezeaua de deasupra s-a transformat într-o crusta apetisanta. Opriți focul, dar lăsați prăjitura în cuptor, cu ușa întredeschisă, până când se răcește total. Scoateți-o cu grijă din tavă și presărați deasupra migdalele și tăiați-o cuburi. Se poate pastra în frigider preț de 2-3 zile.
Cuvinte cheie
Rețete similare
Mai multe rețete recomandate




Comentarii