Tort cu cremă de vanilie și cremă de ciocolata

Un tort de nuntă făcut cu un an în urmă, și acuma am găsit rețeta ☺️😜. Cu blat de vanilie, însiropat cu un sirop cu aromă de portocală, cremă de vanilie și de ciocolată. 😍❤️ Ornat cu frișcă, steluțe aurii făcute din ciocolata amăruie.
Tort cu cremă de vanilie și cremă de ciocolata
Un tort de nuntă făcut cu un an în urmă, și acuma am găsit rețeta ☺️😜. Cu blat de vanilie, însiropat cu un sirop cu aromă de portocală, cremă de vanilie și de ciocolată. 😍❤️ Ornat cu frișcă, steluțe aurii făcute din ciocolata amăruie.
Instrucțiuni de gătit
- 1
Prima dată încingem cuptorul la 175° și pregătim pe rând câte un blat. Pentru fiecare blat vom folosi aceleași ingrediente 😉. Eu am făcut 4 blaturi separate. Pentru o tavă de 35/28 cm diametru. Pentru un tort mai mic, injumătățim toate ingredientele. 😉😊 Mixăm bine albușurile cu un praf de sare până își dublează volumul. Apoi adăugăm zahărul și continuăm să mixăm pană când va deveni fermă ca cea pentru bezea.
- 2
Adăugăm gălbenușurile și uleiul și amestecăm. Punem treptat făină și praf de copt cerute, amestecând de jos în sus cu o spatulă. Punem compoziția în tavă și dăm la cuptor pentru 20-25 de minute.
Facem testul scobitori și lăsăm să se răcească. Continuăm și cu celelalte blaturi.
- 3
Pregătim crema de vanilie : punem laptele la încălzit. Mixăm bine gălbenușul cu zahărul până își va tripla volumul și va deveni albiciosa. Amestecăm și amidonul de porumb și punem laptele cald ușor continuând să amestecăm.
Punem totul într-o oală la foc mic, iar cu telul amestecăm din când în când până se îngroașă.
- 4
Transferăm totul într-un bol, acoperim bine crema cu o folie alimentară și lăsăm să se răcească complet. După ce s-a răcit adăugăm esența de vanilie, mixăm frișca și punem câte puțin din crema de vanilie, amestecând continuu. Punem la frigider până la folosirea acesteia.
- 5
Pregătim crema de ciocolată : punem la încălzit frișca la foc mic. Mărunțim ciocolata și o punem peste frișcă, amestecând încet până se va topi complet. Atenție : frișca nu trebuie să fiarbă. Lăsați la foc mic.
Transferăm într-un bol și lăsăm să se răcească, amestecând din când în când. Când s-a răcit punem esența de rom (dacă nu vă place, o puteți evita).
- 6
Pregătim siropul : punem zahărul și apa într-o olicica pe foc și lăsăm până se va topi zahărul. Punem coaja de portocala și acoperim cu un capac 10-15 minute. Strecurăm și lăsăm să se răcească.
- 7
Ansamblarea :
Luăm primul blat pe care îl însiropăm, întindem jumătate din crema de vanilie, deasupra punem al doilea blat pe care îl însiropăm și punem crema de ciocolată. Continuăm cu cel de-al treilea blat, însiropăm, întindem crema de vanilie rămasă și deasupra ultimul blat, însiropat.
Dăm la frigider pentru 30 de minute, timp în care facem puțină ordine ☺️😉.
- 8
Mixăm bine frișca cu zahărul pudră, apoi adăugăm crema de brânză și esența de vanilie. Împărțim în trei părți egale, în care vom avea frișcă albă, una galbenă deschis și o frișcă galben mai închisă la culoare.
Scoatem tortul din frigider și nivelăm de jur împrejur tortul cu jumătate din frișca albă.
- 9
Punem frișca galbenă mai închisă la culoare într-un posh și facem un rând de rozete. Continuăm cu celalalt rând de rozete cu frișca mai deschisă la culoare. Deasupra am ornat cu frișcă albă și steluțe aurii.
Verighetele le-am făcut cu pastă de zahăr și le-am dat cu spray auriu alimentar.
Pentru steluțe am topit ciocolata, am pus în formă de silicon și la congelator. Apoi le-am dat cu spray auriu. Punem la frigider până la servirea acestuia.
Sper să vă placă. 😍🤩☺️
Keywords
Rețete similare
Mai multe rețete recomandate





















Comentarii