Mămaliguță

Poate vi se pare ca este o rețetă banală, dar să știți ca sunt multe doamne care nu știu să facă mămăliga, sau care se tem și să incerce măcar. Eu sunt mare fană mămăliga și o fac foarte des. Am pus aici modul de preparare pas cu pas pentru a le ajuta pe cele care au nevoie și sper să va fie de folos. #OneRecipeOneTree #TeamsTree
Mămaliguță
Poate vi se pare ca este o rețetă banală, dar să știți ca sunt multe doamne care nu știu să facă mămăliga, sau care se tem și să incerce măcar. Eu sunt mare fană mămăliga și o fac foarte des. Am pus aici modul de preparare pas cu pas pentru a le ajuta pe cele care au nevoie și sper să va fie de folos. #OneRecipeOneTree #TeamsTree
Instrucțiuni de gătit
- 1
Se pune apa cu sare la fiert într-un ceaun sau o oală la foc mare, pentru a scurta procesul. Când apa ajunge la punctul de fierbere, puteți începe să adăugați mălaiul în ploaie, amestecând constant cu un tel pentru a evita formarea cocoloașelor.
- 2
După ce terminați de adăugat mălaiului, focul se dă la mic, iar conținutul se lasă la fiert cu capac, amestecând din când în când pentru a nu se lipi. Amestecăm acum cu lingura de lemn pentru că telul nu ne mai ajută. Lăsaţi-o să fiarbă cam 10-15 minute pentru ca mălaiul are nevoie de timp de fierbere. El absorbând apa, se coace practic la abur mai mult și nu vrem să mâncăm o mămăligă cu mălai crud.
- 3
După ce mămăliga e fiartă, se aduce aproape o cana cu apă rece, se înmoaie lingura de lemn în apă, apoi se pătrunde pe marginea cratiței pe sub mămăliguță, dintr-un capăt în altul. Facem acest pas pentru a o deslipi de marginile cratiței. Înmuiem lingura în apă rece de câte ori e nevoie și îi dăm o formă frumoasă pe toată suprafața.
- 4
O mai lăsăm pentru câteva secunde, cât să auzim ca şuieră cum îi spun eu 😊 (adică momentul în care ea se umflă, se sparg bulele de aer, apoi se lasă și se desprinde pe pe cratiță). Atunci e momentul potrivit să o răsturnăm pe un tocător și să o servim caldă cu orice ne face plăcere. Eu am ales de data aceasta brânză, smântâna și cârnăciori.
- 5
Aici aveți mai multe variante cu ce puteți servi mămăliga.
- 6
Uneori îmi place o mamaliguță mai moale, să o iau cu lingura din cratița, așa că dacă o preferați mai moale, puneți mai puțină făina de mălai, cam cu un minus de aproximativ 50 gr. Capacul e necesar pentru a se coace în abur mai repede. Bineînțeles că se poate și fără, dar timpul de gătire a mălaiului va dura puțin mai mult. Aici aveți câteva variante de mamaliguța mai moale, cu somon la cuptor, cu tocăniță de pui, sau cu tocăniță de gălbiori ⬇️. Vă doresc poftă bună!
- 7
Cuvinte cheie
Rețete similare
Mai multe rețete recomandate

















Comentarii