Paste cu sos de roșii și ton

Astăzi mi s-a făcut poftă de paste iar fiindcă este dezlegare la pește m-am gândit să improvizez ceva ușor și rapid. Am dat o fugă până la magazin și am luat o conservă de ton și l-am gătit cu câteva roșii gustoase și busuioc proaspăt cules din grădină. A fost delicios așa că m-am gândit să o împărtășesc și cu voi!
Enjoy!

Instrucțiuni de gătit
- 1
Se pune apa cu sare la fiert pentru paste. Timpul de gătire al pastelor va coincide cu cel de gătire al sosului. Astfel până fierbe apa se taie usturoiul fâșii iar roșiile cubulețe. Într-o tigaie încinsă se pun 4 linguri ulei de măsline și se adaugă usturoiul, roșiile și busuiocul cu puțină sare și se lasă la foc potrivit spre mic. Imediat se pun și pastele. Eu am folosit jumătate de pachet.
- 2
Când pastele și sosul mai au cam două minute se adaugă tonul (eu am folosit în suc propriu) și puțină apă de pe paste. După ce sunt gata, pastele se vor strecura și se vor adaugă peste sos. Se asezonează cu sare, piper și lămâie după gust. Eu am pus puțin ulei rafinat infuzat cu busuioc și chilli pentru un gust puțin picant.😉 Poftă Bună!
- 3
Ponturi: 1. pastele se vor fierbe doar în apă cu sare fără ulei (uleiul nu va permite sosului să se prindă de paste) 2. Timpul de fierbere nu trebuie să fie mai mult de 9-10 minute pentru ca pastele să fie gătite al dente 3. După ce pastele au fiert acestea se strecoară sub jet de apa rece pentru a opri procesul de gătire. 4. Uleiul de măsline este important fiindcă ofera un gust bun. SIMPLITATE PENTRU GUST!
Rețete similare
Mai multe rețete recomandate

Comentarii