Tortilla Kebab la cuptor
Instrucțiuni de gătit
- 1
Ne pregătim ingredientele și începem prin prepararea cărnii. Punem condimentele alături de sos și amestecăm. Dacă nu aveți sos sau nu doriți să puneți puteți pune sare. 1/2 linguriță sau după gust.
- 2
Dacă considerăm că mai este nevoie de condimente mai completăm după gust. Adăugăm acum si 200g amestec de cheddar cu mozzarella sau doar cheddar depinde ce aveți. Eu așa am găsit punga. Și am mai completat cu 150g pt pus peste el dintr-o altă pungă. Voi depinde cum găsiți la gramaj.
- 3
După ce am amestecat pregătim tava. Ca să prindă mai bine hârtia pe tavă picurați puțină apă pe tavă și puneți hârtia după. Vedeți că se lipește perfect. Trecem la tăiat lipiile într-un pătrat.
- 4
Luăm carne și punem pe lipie puțin câte puțin împingând ușor cu mâna ca să nivelăm carnea. După punem iar o felie de tortilla și iar carne în același fel. Repetăm operațiunea până punem cele 6 felii și terminăm carnea.
- 5
Cam așa arată la final straturile. Le tăiem în 4 și le întorcem într-o parte.
- 6
Înfigem cu grijă bețele în așa fel încât să prindem toate straturile și le mai tăiem în 4 iar.
- 7
Ne întoarcem la tavă ori pufăim puțin ulei pe tavă (5-6 pufuri) ori puneți 2-3 linguri de ulei împrăștiate pe tavă în locul unde vom pune carnea. Așezăm carnea și dacă vreți mai puneți 1-2 linguri sau pufuri de ulei peste carne. Dacă nu, nu. Eu având carne de porc ea este deja grasă. Dăm la cuptor la treapta 3 sau 170°-180° pt 40 min. Verificați după 15-20min.
- 8
După 30-35 min adăugăm cele 150g de brânză peste ele și mai lăsăm pt 5-10 min la cuptor. Le scoatem și le aranjăm pe farfurie. Pe fund (fiindcă eu nu le-am întors) s-au făcut așa. Nu sunt arse. Deci dacă alegeți să nu le întoarceți este normal să se facă așa. Sunt doar crocante.
- 9
Le servim cu sos de orice fel doriți. Sosul este făcut de soț de cu o seară înainte. Amestecăm BBQ sos cu maioneză și usturoi în cantitățile scrise și asta este. Sau puteți pune alături alt sos: big mac sau maioneză simplă. Cum doriți.
Sfaturi
1. Puteți folosi carne de vită, de oaie, pui sau combinat. Puteți folosi și lipii integrale.
2. Dacă cuptoarele voastre ard mai tare sau nu ori dați temperatura mai jos din diferite motive, timpul de coacere se va extinde. Voi vă cunoasteți cuptoarele dar media nirmală este 40 min la 170°-180°.
Cuvinte cheie
Rețete similare
Mai multe rețete recomandate




























Comentarii