Tort cu ciocolată și cremă de cafea

Tort cu ciocolată și cremă de cafea #Crăciun2018
Instrucțiuni de gătit
- 1
Mod de preparare pentru blat:
-Se separă albușurile de gălbenușuri, se pun albușurile la robot cu puțină sare și se mixează până se obține o spumă.
-Se pun gălbenușurile într-un bol, se adaugă zahărul și zahărul vanilat și se mixează până se obține o pastă densă.
-Se pun gălbenușurile peste albușuri și se mixează la viteza mică, se adaugă făina de grâu în amestec cu praful de copt și cacao, se continuă mixarea și se adaugă nuca măcinată, se mixează până se omogenizează bine. - 2
Se toarnă compoziția într-o tavă, unsă cu unt și presurată cu făina de grâu. Se dă tava la cuptorul încălzit, la foc potrivit, pentru circa o oră. Se verifică dacă este copt, cu o scobitoare și dacă este copt, se scoate tava și se lasă să se răcească, apoi se taie în trei foi.
- 3
Mod de preparare pentru crema de cafea:
-Se pune într-un bol circa 200 ml lapte dulce, se adaugă peste lapte, amidonul, zahărul și se omogenizează, se adaugă apoi ouăle bătute spumă.
-Se pune 300 ml lapte la fiert într-o cratiță, la foc mic, se adaugă amidonul și se fierbe, amestecând cu o spatulă, așa încât să nu se prindă de cratiță. Când crema este suficient de tare, se oprește focul și peste cremă se adaugă untul, cafeaua și se omogenizează bine. - 4
Se pune o foaie de blat pe un platou și se însiropează cu sirop de la compot de piersici, se pune jumătate din crema, se adaugă încă o foaie, se însiropează și se pune și restul de cremă, se mai pune o foaie și se însiropează.
- 5
Mod de preparare pentru ornare:
-Se rupe ciocolata în bucăți mici, se adaugă untul și se pun pe foc mic, când se topește ciocolata se toarnă peste tort, se toarnă și peste felii de banane care au fost așezate pe tort, se așează bucăți de piersici, nuca măcinată și se dă torul la frigider. Se poate servi a doua zi. Să aveți poftă dragilor!
Rețete similare
Mai multe rețete recomandate










Comentarii