Pâine domnească cu mei

Instrucțiuni de gătit
- 1
Cernem făinurile, apoi lăsăm la repaus cam jumătate de oră. În mijlocul făinii facem o adâncitură, presărăm drojdia uscată, apoi turnăm laptele (în care am dizolvat zahărul în prealabil);
- 2
După 10-12 minute, când drojdia s-a activat, începem frământatul. În prima faza amestecăm bine ingredientele; adaugăm pe rând maiaua fermentată, untul, sarea, apa și frământăm până obținem un aluat ușor, omogen și elastic, care se desprinde de peretele vasului;
- 3
Lăsăm aluatul la dospit cam trei sferturi de oră, acoperit cu un șervet de bucătărie. După ce a crescut, frământăm din nou, formăm pâinea și o așezăm în tava de copt tapetată cu hârtie de copt, o acoperim cu șervetul de bucătărie și urmează un nou repaus de cca trei sferturi de oră;
- 4
Când și-a dublat volumul, presărăm pâinea cu făină, facem tăieturile de creștere (pe lățime) și introducem tava în cuptorul preîncălzit la 230°C. Coacem 8-10 minute la această temperatură, apoi încă 40-45 minute la 200-210°C. (în partea de jos a cuptorului așezăm un vas cu apă fiartă pentru a asigura un mediu umed la coacere);
- 5
Scoatem pâinea aurie din cuptor, o pulverizăm cu apă și lăsăm să se răcească pe un grătar de lemn.
Poftă bună!
Cooksnapuri
Ai pregătit aceasă rețetă? Distribuie o fotografie a creației tale!
Rețete similare
-
-
-
-
-
Pizza rapidă pentru 2 persoane Pizza rapidă pentru 2 persoane
Aceasta este rețeta mea to-go atunci când am poftă de pizza de casă! Adela -
Ciabbata de casa Ciabbata de casa
O rețetă simplă de ciabatta de casă care să iasă pufoasă și gustoasă, perfectă pentru orice timp. Lavinia Zaizin -
Pâinea cu cereale și făina integrală cu maia Pâinea cu cereale și făina integrală cu maia
O parte a lanțului necesar pentru o viață sănătoasă este, pâinea. Dar care dintre ele, că avem fel și fel de pâinici. Datorită conținutului care o are, pâinea din făină integrală, este cea mai sănătoasă. Este una dintre cele mai sănătoase pâini care elimină problemele de digestie, ia măsuri de precauție împotriva bolilor cardiovasculare, totodată devenind și favorita dietei. Laura Maria
Mai multe rețete recomandate
Comentarii