Instrucțiuni de gătit
- 1
Legumele se curăță, se spală și se taie bucăți măricele.
- 2
Într-o oală se pune (pe foc mai iute) uleiul și când e suficient de încins, se pun pe rând morcovul, ceapa, țelină, pătrunjelul și păstârnacul, apoi ciupercile și cartofii și se auresc un pic. Se adaugă apoi apa fierbinte cât să le acopere, se pune capacul și se lasă să fiarbă până se înmoaie.
- 3
Se blenduiesc după ce adăugăm și semințele de chimen, Se adaugă apa clocotita să se obțină densitatea necesară unei supe crema, se potrivește de sare, eventual și puțin piper proaspăt râșnit și se poate servi! Deși teoretic în supa crema de ciuperci nu se pun decât ciuperci și ceapă, vă asigur ca gustul acestei supe pe care v-am prezentat-o, n-o să va dezamăgească! Se poate servi cu crutoane și smântână de cocos (în varianta de post) sau cu smântâna din lapte de vacă (în varianta de dulce).
- 4
Sfat: pentru cei care vor varianta "premium" a supei, în cratiță odată cu uleiul, se poate pune și un cubuleț de unt!. Crutoanele se pot obține prăjind într-o tigaie mai înaltă cubulețele de pâine, dar se pot obține și la cuptor, punând peste pâinea tăiată cuburi puțin ulei de măsline și puțin oregano proaspăt sau uscat.
Rețete similare
Mai multe rețete recomandate









Comentarii