Pâinici dulci

Instrucțiuni de gătit
- 1
Ne pregătim ingredientele
- 2
Într-un castron punem cele 2 ouă, zahărul și sarea și cu un tel le amestecăm bine.
- 3
Turnăm laptele călduț și drojdia și amestecăm. Turnăm uleiul, apoi untul topit și amestecăm.
- 4
Încorporăm făina, mai întâi cu telul, apoi frământăm pana când avem un aluat fin, pufos, nelipicios. Acoperim și lăsăm la dospit 40 minute sau până își dublează volumul.
- 5
După ce a crescut, îl cântărim și îl împărțim în 9 părți egale,pe care le facem sub formă de bilă. Fiecare bilă a avut 122 gr. Le acoperim și le lăsăm 20 minute la odihnă.
- 6
Luăm câte o bilă și o întindem sub formă de disc cam de 20 cm. în diametru. Tăiem discul în jumătate, apoi fiecare jumătate în 3,deci avem 6 fâșii.
- 7
Punem fâșii le una peste alta, apoi cu ajutorul unui băț de frigăruie facem o urma pe mijloc. Apoi cu un cuțit rolă tăiem fasia pe urma lăsată de băț și astfel ne rezulta 2 fâșii, pe care le așezăm cu tăietură în sus.
- 8
Punem fâșii le una peste alta și facem o împletitura cu părea de jos, apoi o împletitura cu partea de sus. Capetele le strângem bine și le introducem sub pâinica împletită,așa cum se vede în poze.
- 9
- 10
Procedăm la fel cu toate bilele. Fiecare pâinică o punem în tacă tapetată cu hârtie de copt, le acoperim și le lăsăm să se odihnească până când încălzim cuptorul la 180 de grade treapta 4 cu temperatura sus-jos-ventilație.
- 11
După ce cuptorul s-a încălzit ungem fiecare pâinică, cu un gălbenuș de ou amestecat cu 2 linguri de lapte.
- 12
Introducem în cuptor pentru 30 de minute până când se rumenesc frumos.
- 13
Le scoatem pe un grătar și le lăsăm să se răcească,apoi le putem savura. Sunt extrem de gustoase, moi și pufoase în interior și crocante la suprafață.
- 14
Cooksnapuri
Ai pregătit aceasă rețetă? Distribuie o fotografie a creației tale!
Rețete similare
-
Pâine foarte pufoasă cu ouă, lapte și unt Pâine foarte pufoasă cu ouă, lapte și unt
Elena Madalina Filipoiu -
-
-
-
-
Lipii libaneze Lipii libaneze
Rețetă preluată de pe Gustoase. NetMi-a plăcut rețeta și m-am decis să v-o zic și vouă. O puteți găsi pe Gustoase. Net Elena Madalina Filipoiu -
-
-
Cruce din aluat de pâine pentru Paște, rețeta d-nei Olga Baltă Cruce din aluat de pâine pentru Paște, rețeta d-nei Olga Baltă
În videoclipul postat de d-na Olga Baltă se vede foarte bine cum se efectuează această cruce. Eu am adaptat-o pentru tava mea. Elena Madalina Filipoiu
Mai multe rețete recomandate
Comentarii