Instrucțiuni de gătit
- 1
Separă albușurile de gălbenușuri. Adaugă jumătate din cantitatea de zahăr peste gălbenușuri și amestecă bine pentru a încorpora ingredientele. Bate albușurile spumă cu ajutorul unui mixer, până când spuma începe să se întărească. Adaugă cealaltă jumătate din cantitatea de zahăr și continuă să le mixezi până când se dizolvă zahărul și spuma devine ușor lucioasă.
- 2
Adaugă albușurile spumă peste gălbenușuri și amestecă ușor, cu mișcări de sus în jos, până când obtii o compoziție omogenă. Adaugă și făina și continuă să amesteci ușor până când se omogenizează. Tapetează tava cu hârtie de copt și toarnă compoziția de pandișpan. Introdu tava în cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius, pentru aproximativ 30 de minute. Pandispanul este gata când devine auriu.
- 3
Scoatem, din timp, untul și brânza din frigider pentru a ajunge la temperatura camerei. Punem untul într-un castron și, cu ajutorul unei linguri, îl frecăm foarte bine până când devine moale și cremos. Adăugăm brânză (atenție!!! DOAR după ce am frecat bine untul) și le amestecăm după care adăugăm zahărul pudră, mascarpone și continuăm să amestecăm compoziția până când zahărul se topește și totul devine o cremă omogenă și fină. La final adăugăm și esență de vanilie și de lămâie.
- 4
O lăsăm deoparte și ne ocupăm de jeleu de căpșuni. Căpșunile se spală și li se îndepărtează codițele, apoi se fierb împreună cu zahărul până când încep să se prindă de vas. Se lasă să se răcorească, după care se mărunțesc la robotul de bucătărie. Se pune o cratiță cu apa la foc. Se hidratează gelatina cu apa rece într-un castron, iar după ce se solidifică, se pune castronul în apa caldă până când se dizolvă. Gelatina se amestecă apoi cu jeleul de căpșuni.
- 5
Încălzește smântâna pentru frișcă la foc mediu până când stă să dea în clocot.
Toarn-o apoi peste ciocolata tocată cât mai mărunt și las-o deoparte pentru 2 minute. Amestecăm ușor compoziția până ce se omogenizează, apoi încorporează untul la temperatura camerei. Pe urmă lăsăm să se răcească un pic, dar amestecăm în ea. - 6
Asamblarea tort:1) Pandișpanul, 2) crema de brânză, 3) jeleu de căpșuni, 4) crema de brânză rămasă și peste turnăm glazura de ciocolată. Un tort făcut pentru viitorul meu fin. Rusalin Alecsandru, care împlinește 6 luni.
Cuvinte cheie
Rețete similare
Mai multe rețete recomandate





Comentarii