Onigiri cu umplutura de ton
👩🏻🍳
Instrucțiuni de gătit
- 1
Se spală orezul în mai multe ape până rămâne apa limpede. Orezul se măsoară într-un bol sau pahar, la o măsură de orez se folosește 1 măsură de apă. Se lasă orezul la odihnit în apă cam 10 minute.
- 2
Îl punem la fiert la foc mediu până începe să fiarbă, punem un capac peste și dăm focul la mic pentru 15-20 minute. La sfârșit se stinge focul și se mai lasă 10 minute cu capacul pus. Se ia de pe foc. Oțetul, sarea și zahărul se amestecă într-un pahar până se dizolvă sarea și zahărul apoi se pune peste orez, se amestecă bine. Se acoperă cu capacul și mai aștepți 5 minute.
- 3
Între timp pregătim umplutura. Tonul îl scurgem de ulei și îl amestecăm cu maioneză. Pregătim folia alimentară, algele și un cuțit pentru a le tăia. Fiecare folie de alge se taie în două.
- 4
Punem totul aproape, să le avem la îndemână și asamblăm triunghiurile. Luăm o bucată de folie (aceasta folie o folosim doar la asamblat) și cu o lingură punem orezul pe ea, cam de mărimea unui ou, întindem puțin și punem o linguriță din umplutura de ton în mijloc, adunăm colțurile foliei și formăm mai întâi o bilă (ai grijă să rămână umplutura în mijloc, înconjurată de orez), apoi formăm un triunghi.
- 5
După ce triunghiul e format, îl așezăm pe o jumătate de folie de alge și se învelește. Triunghiul se acoperă cu folie alimentară și se lasă deoparte. Procedăm la fel până terminăm de făcut toate triunghiurile.
- 6
Așteptați aproximativ 30 de minute înainte de a servi (pentru a se înmuia folia de alge). Onigiri se pot servi cu sos de soia sau simple. Poftă bună!
Keywords
Rețete similare
Mai multe rețete recomandate


















Comentarii