Baghete rustice

Ancutsa - Anca Elena Voicu
Ancutsa - Anca Elena Voicu @Ancutsa_Cuisine
Ploiesti

Vă prezint niște baghete rustice (că așa au ieșit, nu sunt trase prin inel, ci cu forme) însă atât de pufoase și gustoase încât singurul lucru pe care ți-l mai dorești e un ou ochi lângă.

Baghete rustice

Vă prezint niște baghete rustice (că așa au ieșit, nu sunt trase prin inel, ci cu forme) însă atât de pufoase și gustoase încât singurul lucru pe care ți-l mai dorești e un ou ochi lângă.

Editare rețetă
Vizualizare statistici
Distribuie
Distribuie

Ingrediente

120 (de) minute
4 porții
  1. 10 gdrojdie uscată
  2. 650 gfăină albă
  3. 450 mlapă
  4. 100 mllapte
  5. 1,5 lingurițăsare
  6. 1 lingurițăzahăr
  7. 1 lingurăulei
  8. În plus:
  9. 50 grfăină
  10. după necesitateapă

Instrucțiuni de gătit

120 (de) minute
  1. 1

    În bolul de la mixer pui lichidele și drojdia. Amesteci puțin, apoi adaugi făină, nu toată odată, ci în mai multe reprize. Acum, între reprizele cu făină, pui și sarea și zahărul. Amesteci bine și frămânți până obții un aluat moale, neted și lucios.

  2. 2

    Ungi cu puțin ulei și acoperi cu folie alimentară.
    Lași la crescut până își dublează volumul.

  3. 3

    După aproximativ o oră, transferi aluatul pe blatul de lucru presărat cu făină. Îl mai frămânți cât să-i dai formă, îl împarți în 3 bucăți, apoi întinzi fiecare aluat în foaie subțire, pe care o rulezi pe lungime. Așezi baghetele într-o tavă specială pentru baghete, cu orificii, care permit circularea aerului pentru obținerea unei cruste crocante și, în plus, lasă pe spatele baghetelor acel model pe care îl adoram la pâini când eram mică.

  4. 4

    Eu am avut o tavă pentru 2 baghete, iar pe a treia am ținut-o într-un șervet cu marginile ridicate în jurul ei, până s-au copt primele.

  5. 5

    Pentru că am vrut o coajă mai degrabă moale, decât crocantă, am ales să așez tava cu baghete peste (nu în) altă tavă, pregătită cu o hârtie de copt îmbibată cu apă.

  6. 6

    Crestezi baghetele cu o lamă sau un cuțit. Dai cele 2 tăvi (una peste alta) la cuptorul încins, la foc mic în primele 20 de minute, apoi la foc mediu în următoarele 20 de minute. În ultimele 10 minute, scoți tava, ungi baghetele cu apă, umezești hârtia de copt cu apă.
    Când scoți tava din cuptor, ungi din nou baghetele cu apă și le acoperi cu prosoape de bucătărie, să se mențină moi.

  7. 7

    Sfaturi și trucuri: Ține cont că tava cu baghete nu atinge hârtia umedă din tava mare, ci doar stă sprijinită pe ea. Acel spațiu creat + umezeala hârtiei vor crea aburi care vor frăgezi pâinea. Am încercat asta și pe kurtos mai demult și i-am așezat sprijiniți pe tavă, nu chiar în tavă și au ieșit super.

  8. 8

    Sugestie de servire:
    Sunt excelente la gustare sau la mic dejun cu ouă poșate și șuncă rumenită la sandwich-maker.

    Poftă Bună!

Editare rețetă
Vizualizare statistici
Distribuie
Gătesc azi
Ancutsa - Anca Elena Voicu
Ancutsa - Anca Elena Voicu @Ancutsa_Cuisine
în
Ploiesti
Bun găsit!Pentru că orice poveste începe cu "A fost odată...", mă numesc Anca Elena Voicu și sunt din Ploiești. Nu am studii gastronomice, însă gătesc din pasiune. Sper să vă placă rețetele mele și să le gătiți pentru cei dragi!Dacă vă plac rețetele mele, mă puteți găsi și pe:blog: http://ancutsa-cuisine.blogspot.rofacebook: https://www.facebook.com/AncutsaCuisineinstagram: anncutsayoutube: Ancutsa Cuisine (Anca Elena Voicu)Vă mulțumesc pentru vizită!
Citește mai mult

Comentarii

Rețete similare