Pui cu smântâna

Eu când spun pui cu smântână, mă gândesc la o farfurie unde se vede o bucată de carne și un sos alb de smântână, acum însă am făcut o cu totul altă rețetă de la o prietenă, poate prin unele părți din țară este ceva normal dar pe la noi, nu am auzit de această rețetă. Ei bine finalul a fost ceva wow și mi-a plăcut foarte mult

Instrucțiuni de gătit
- 1
Se rumenește fieptul feliat în unt apoi se scoate pe farfurie.
- 2
În untul rămas, se călește ceapa, ardeiul, și roșiile tăiate mărunt iar după ce s-a format un sos se adaugă carnea, vinul, 1ceasca cu apa, sare, piper, oregano și se lasă la fiert 30min
- 3
Separat într-un bol se amesteca smântâna cu făina și puțin lapte iar când carnea este fiartă, se adaugă câte puțin amestecând în acelas timp iar după ce s-a îngroșat se oprește focul
- 4
Se potrivește de gust apoi se servește cu mămăligă și acritură de sezon.
Keywords
Rețete similare
Mai multe rețete recomandate

Comentarii